Posibilitățile multiple create în ultimii ani atât din punct de vedere al pătrunderii tehnologiei în tot mai multe aspecte ale vieții personale și economice, cât și în privința diversificării surselor de venit au ușurat cu mult accesul românilor la creditare spre deosebire de trecutul ceva mai îndepărtat. 

Astfel, doar analizând statisticile de la finalul anului 2021 se poate observa un apetit destul de ridicat al accesării de finanțări atât din perspectiva persoanelor fizice, cât și din cea a firmelor care au depășit, împreună, numărul de 1.567.000 de debitori către instituții de credit. 

Iată care sunt nevoile financiare ale românilor și motivele pentru care se apelează la creditare online în ultima perioadă

Deși statistica oficială menționează un număr de peste 1,5 milioane de debitori ai sistemului financiar-bancar în întregime, este bine de reținut că numărul total de credite se apropie de dublul acestei sume. Astfel, nu mai puțin de 2.802.000 de contracte de credit acordate erau în vigoare doar la finele anului 2021, sumele acordate cu titlu de împrumut atingând cifra totală de 474.5 miliarde de lei. Din acest total, firmele au împrumutat 277.38 de miliarde, iar persoanele fizice au credite în valoare de 197.17 miliarde, raportat la valoarea acestora și nu la volum. 

În medie, românii, fie ei antreprenori, fie persoane fizice, împrumută sume în jurul a 167.744 lei. Instituțiile financiare nebancare nu ies din acest trend – deși ar fi fost de așteptat o medie mai mică a valorilor împrumutate – cifrându-se la nivelul de 155.600 de lei pentru creditele acordate. Trebuie precizat, însă, că o astfel de valoare medie a împrumuturilor acordate de IFN-uri este și rezultatul luării în calcul a persoanelor juridice care apelează la credite mai rapide de la aceste instituții. 

Un factor favorizant al creșterii acestor valori a creditelor acordate este și modificarea de comportament a clienților IFN-urilor care, în ultima perioadă, migrează tot mai mult de la acordarea împrumuturilor la sediul instituțiilor la creditele online beneficiind astfel de confortul sporit și eliminarea eforturilor depuse pentru accesul rapid la finanțare. Dacă se ia în calcul faptul că valoarea medie a creditelor oferite de instituțiile bancare de credit este de 169.319 lei, se poate ușor observa că diferența între bănci și IFN-uri la acest indicator nu este foarte mare. 

O mare parte dintre români apelează la instituții financiare nebancare mai ales din perspectiva rapidității obținerii finanțării de care au nevoie, știut fiind faptul că procesul de acordare a creditelor în cadrul băncilor este unul ceva mai laborios și mai consumator de timp. Astfel, pentru rezolvarea unor probleme urgente este preferat acest mod modern și rapid de a lua un credit, iar cei care apelează la această modalitate fac parte din toate categorii sociale, de la salariați care au nevoie de sume suplimentare de bani până la intrarea următoarei remunerații și până la pensionari care vor sa beneficieze de anumite sume pentru plata unor datorii sau chiar pentru anumite tratamente medicale mai costisitoare. 

În plus, chiar dacă în ultimul trimestru al anului 2021 băncile și IFN-urile din România au păstrat nemodificate standardele de creditare pentru toate categoriile de împrumuturi, imobiliare sau de consum, se pare că anul 2022 vine cu o schimbare în acest domeniu. Astfel, ultimele statistici relevă faptul că în cazul a 48% din creditele ipotecare și a 32% din creditele de consum standardele de creditare impuse de bănci cunosc o înăsprire. Nu același lucru este valabil în cazul IFN-urilor care își mențin standardele și condițiile actuale de creditare, fapt ce le face mai atractive. Din acest punct de vedere, este de așteptat ca procentul de doar 10,8% dintre creditele totale acordate în România,în prezent, de IFN-uri să crească. 

Această creștere a interesului către zona de creditare de tip IFN, mai ales în privința creditelor online este observată deja și de specialiștii în domeniul marketingului digital. Astfel, conform datelor analizate de o agenție de marketing online, căutările românilor în acest domeniu în special pe Google au crescut semnificativ în ultimele luni de zile, confirmând practic trendul de creștere a interesului către creditarea din partea IFN-urilor. 

În concluzie, creditarea în România cunoaște o adaptare la noile trenduri impuse de tehnologie, ușurința obținerii finanțării, mai ales prin intermediul creditelor online, fiind un beneficiu al modernizării impuse de aceste trenduri. 

 

Sursa foto: Pixabay.com

Articolul precedentProgramul Sprijinirea comunităților românești din Ucraina
Articolul următorControl judiciar pentru un tâlhar care a furat telefonul unei persoane cu afecțiuni medicale