Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vasluiu a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă,  o ambulanță SMURD tip C1 (TIM), un ofițer și 11 subofițeri, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Poienești Deal, comuna Poienești.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată și exista pericol de propagare la două anexe.

În interiorul locuinței a fost descoperit trupul carbonizat al unei persoane de sex feminin, în vârstă de aproximativ 86 ani. 

După mai bine de două ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

Au ars acoperișul din tablă pe astereală din lemn, pe o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați,  circa 80 metri pătrați planșeu, cinci uși, șase ferestre, diverse piese de mobilier, produse textile și din material plastic.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost  un horn defect.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentUn program de finanțare pentru copiii din ruralul vasluian, în valoare de 207.000 RON
Articolul următorINCENDIU la Spitalul Matei Balș, din Capitală. Planul ROȘU, activat