Un bărbat a intrat cu trotineta electrică într-o maşină de poliţie care era parcată în apropierea localităţii 2 Mai. Impactul a dus la rănirea sa, așa că a fost transportat la cea mai apropiată unitate medicală, pentru acordarea primului ajutor, dar și pentru a i se lua probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau prezența altor substanțe în sânge.

Poliţiştii au fost sesizaţi, miercuri, că pe DN 39, în afara localităţii 2 Mai, a avut loc un accident rutier, scrie News.ro.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că impactul s-a produs între o trotinetă electrică şi o autospecială de poliţie, care se afla parcată pe marginea părţii carosabile.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului trotinetei, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Totodată, întrucât nu a putut fi testat cu aparatele etilotest şi cel din dotare, i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge sau a prezenţei altor substanţe”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Ei au adăugat că şoferul maşinii de poliţie a fost testat cu aparatele etilotest şi cel din dotare, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCUM SE FACE RECALCULAREA PENSIILOR ÎN ROMÂNIA. TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII
Articolul următorDOBÂNDA-CHEIE REDUSĂ DE BNR: RATE MAI MICI PENTRU CREDITELE ÎN LEI