Vineri, 17 noiembrie 2022, ora 22:13, polițiștii Biroului Rutier Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe  strada Mihai Eminescu din municipiul Bârlad, județul Vaslui, au depistat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 20 de ani, care a provocat un  eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Șoferul autoturismului a înmânat polițiștilor rutieri un permis de conducere, asupra căruia exista suspiciunea de a fi fals.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ.

   Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de ”conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”, ”falsul material în înscrisuri oficiale” și “uzul de fals”.

 

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentDe ce surpriză au avut parte polițiștii la control de rutină pe raza localității Fruntișeni
Articolul următorPavilionul III al secției Boli infecțioase din cadrul Spitalului de Urgență ”Elena Beldiman”, complet renovat