Surpriză de proporții pentru un bărbat din Bârlad, care a coborât la primele ore ale dimineții pentru a-și duce copilul la școală. Acesta a constatat cu stupoare că i-au fost furate toate cele patru roți ale autoturismului.

Incidentul s-a petrecut pe strada Vasile Pârvan, o arteră intens circulată care joacă „rolul” de șosea de centură pentru vehiculele de mare tonaj ce tranzitează localitatea.

Adrian Lupu (38 de ani) a coborât în această dimineață la mașină pentru a-l duce pe cel mic la școală. El a rămas șocat când a văzut că roțile îi lipsesc cu desăvârșire, în locul acestora fiind puși patru butuci din lemn.

Cei care l-au lăsat pe bârlădeanul în vârstă de 38 de ani fără roți la autoturism, au dat de dovadă de mult curaj, locul respectiv fiind foarte aproape de centrul orașului, iar în zonă fiind foarte multe camere de supraveghere.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru identificarea autorilor. Cu doar două zile în urmă, pe aceeași stradă, la o distanță de câteva sute de metri, au fost găsite 11 mașini cu roțile tăiate, vinovații nefiind identificați nici până în acest moment.

Articolul precedentFălciu, gazda unei competiții de fotbal în sală
Articolul următorBârlădean găsit mort în casă. Omul nu mai fusese văzut de vecini de câteva zile