Agenția Națională de Integritate a făcut publică astăzi o listă care cuprinde numele a doisprezece alești locali, care au fost declarați incompatibili ori se află în conflict de interese. Pe lista respectivă se află și Constantin Stoica, un consilier local din cadrul Consiliului Local al comunei Gherghești, județul Vaslui.

În urma verificărilor făcute de inspectorii ANI, rezultă că Stoica Constantin și-a exercitat în același timp atât funcția de consilier local cu cea din cadrul aparatului de specialitate al primarului din Gherghești.

„Începând cu data de 23 noiembrie 2017 exercită simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Gherghești, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, coroborat cu dispozițiile art. 25 și ale art. 132 din Legea nr. 215//2001, dispoziții legale în vigoare pentru perioada supusă evaluării”, precizează reprezentanții Agenției Naționale de Integritate.

Conform declarațiilor inspectorilor ANI, Constatin Stoica a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare precum și de drepturile de care beneficiază, de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Articolul precedentVasluian prins beat la volan după ce a provocat un accident rutier în Cugir
Articolul următorLocuri noi de parcare create prin reamenajarea unor străzi din Bârlad