Un jurnalist face greva foamei în fața DNA după ce ani la rând mărturiile sale au fost ignorate sau răstălmăcite de instituție. 

Jurnalistul Alexandru Căutiș, membru al Clubului de Presă, a intrat în greva foamei și protestează în fața DNA. Acesta acuză procurorii anticorupție din Constanța că interpretează eronat mărturiile șefilor de instituții. Cazul care trebuia rezolvat de acum trei ani privind plajele din 2 Mai și Vama Veche a fost clasat ca acestea să rămână la anumiți primari, spune jurnalistul. 

„În mod normal, ar fi trebuit ca DNA serviciul teritorial Constanța să-și facă treaba în cei trei ani de când tot le trimit plângeri, dovezi, nume de martori. Complicitatea unor procurori, chiar a procurorului șef din Constanța, complice cu cei care au făcut aceste hoții.

Am fost stupefiat pentru că DNA Constanța își permite să răstălmăcească mărturiile. Au răstălmăcit mărturia șefului OCPI Constanța, dovezile Apele Române, propriile mele declarații. Au dat clasare pe situația plajelor din Vama Veche și 2 Mai, care sunt de ani de zile în patrimoniul comunei. Sunt ținute blocate de către Primăria Limanu.”

Alexandru Căutiș, membru în Clubul de Presă, explică pe larg cazul incredibil pentru care protestează.

„De luni de zile comunic faptul că DNA Constanța nu își îndeplinește atribuțiile, ajutând un grup infracțional care a sustras plaje și faleze. Se pare că acesta este rolul DNA: să asiste infractorii; cel puțin cu asta se ocupă în ultima vreme. Este posibil ca această activitate să fie de lungă durată și acum se manifestă mai evident ca niciodată.

Reamintesc că este vorba despre un dosar care a fost în investigație timp de un an și jumătate. DNA a decis clasarea cazului, dar am reușit să readuc dosarul în atenția instanței. După un alt an, DNA a clasat din nou cazul. În tot acest timp, instituțiile statului ne-au comunicat același lucru: plaja și faleza, imobilul despre care vorbeam, sunt cu certitudine domeniu public al statului român. Această evidență a fost ignorată de către primăria Limanu, care a considerat că le aparține, le-a închiriat și a vândut porțiuni de plajă, iar astăzi statul român se află în imposibilitatea de a beneficia de acest bun. Plaja și faleza sunt spații publice în România.”, mărturisește jurnalistul care face parte din Clubul de Presă.

 
 
Articolul precedentDin Liga a 3-a, campion mondial cu România la minifotbal. Vlad Mocanu: ”Nu visam la un așa debut”
Articolul următorUn tânăr din comuna Dănești, va fi extrădat în baza unui mandat internațional de arestare. El este acuzat că a omorât un câine