Șase fete din familii sărace din Iași și Vaslui au fost transformate într-o adevărată mină de aur pentru doi bărbați și concubina unuia dintre ei. 

 

Fetele au fost obligate să se prostitueze în Marea Britanie, Germania, Austria ori Elveția, iar din banii obținuți în urma exploatării lor proxeneții și-au cumpărat locuințe, mașini sau și-au deschis afaceri. 

„Am făcut lucruri pe care nu știu dacă le-ar face și alte femei”, a povestit ulterior una dintre victime. Conform calculelor procurorilor, proxeneții au obținut din „afacere” aproape un milion de lei anual. Durata procesului era să-i facă scăpați, răspunderea penală pentru unele dintre fapte prescriindu-se.

Fetele erau bătute „preventiv”

 

Iulian Focșa, Mihai Păduraru și iubita acestuia din urmă, Diana Iftime, s-au lansat în afaceri în 2013. Pe parcursul a patru ani, au recrutat 6 tinere, majoritatea minore, din Iași și Vaslui, cu precădere din mediul rural, provenite din familii dezorganizate, cu situații financiare precare și nivel de instrucție scăzut, fie simulând relații de iubire, fie prin inducere în eroare, după care le transportau la Londra, în vederea exploatării sexuale.

Fetele lucrau între 10 și 18 ore pe zi, fără a vedea prea mulți bani din aceasta. Din banii câștigați, ele plăteau toate cheltuielile, chiria camerei ori „promovarea” pe site-uri specializate în servicii sexuale. Din restul banilor, grosul era luat de proxeneți, atunci când aceștia nu rețineau întreaga sumă. Timp de doi ani, grupul a acționat în Londra, după care s-a mutat în Germania, Austria și Elveția, unde reglementarea legală a prostituției oferea un cadru mai sigur. În cadrul grupului, Iftime se ocupa de supravegherea fetelor și de intermedierea relațiilor cu clienții.

Tot ea juca rolul de „prietenă”, în contrast cu comportamentul celor doi proxeneți. Le oferea fetelor diverse servicii mărunte, precum aranjarea părului ori le oferea cu împrumut haine și încălțăminte. Tot ea le ducea pe fete la clinici în cazul în care se impunea un avort. Bărbații interveneau atunci când o fată refuza vreun client sau când nu executa cu strictețe ordinele primite. Fetele erau bătute crunt atunci când nu se conformau cerințelor, dar și „preventiv”, după cum au constatat anchetatorii din interceptarea unei discuții telefonice între Păduraru și Iftime:

”M.P: – Am ieșit să-mi iau țigări, că nu mai pot, îs nervos de dimineață; de dimineață a luat bătaie asta! Răpănoasa, libidinoasa, morții ei! Și lu’ asta (o a doua fată, n.r.), să vezi ce bătaie-i f… mâine când mă întâlnesc cu ea, să vezi ce gulii în gură îi dau!

D.I: – Dar ce-a mai făcut și aia?!

M.P.: – Ce-a făcut? N-a făcut nimic… de asta! Bătut preventiv! Dimineața prima dată dat bătaie, după aia toată ziua ești liniștit!”

Prima victimă a grupului a fost A.M.D., în vârstă de 16 ani în momentul racolării. Focșa a mimat o relație serioasă cu fata, încercând inițial să-i convingă părinții să i-o încredințeze pentru a o duce în Anglia, să o cunoască pe sora sa. Părinții fetei au refuzat, dar Focșa nu s-a împiedicat de atâta lucru. A luat-o pe fată de la școală cu mașina și, în schimbul unei sume de bani, i-a obținut în câteva ore pașaportul. Apoi, a instruit-o cum să fugă de acasă. Ajunsă în Anglia, fata a fost obligată să se prostitueze, pentru ca Focșa să-și recupereze cheltuiala. În decurs de patru luni, fata a trecut prin 10 case de toleranță din Londra. Câștiga până la 1.700 de lire pe zi, bani care erau reținuți în totalitate de proxeneți. Părinții anunțaseră la Poliție dispariția fetei, așa că proxeneții i-au dat acesteia 300 de lire să-i trimită acasă, instruind-o să-și convingă familia să-și retragă sesizarea. Întors temporar în Iași, Păduraru a constatat că în oraș erau lipite în continuare afișe cu chipul fetei, prin care părinții apelau la public pentru relații. Ca urmare, proxeneții au adus-o înapoi, i-au dat 800 de euro și au lăsat-o în fața porții casei. Fata a declarat ulterior la poliție, conform instructajului primit de la proxeneți, că fusese plecată la o prietenă.

Duse la „produs” de la 14 ani

Orfană de mamă și rămasă în grija unui tată alcoolic, M.T.O. a fost victimă sigură. La doar 16 ani, a lucrat ca bonă pentru copiii unei vecine din sat, până ce o prietenă a convins-o că se pot câștiga bani buni din prostituție. A ajuns în Anglia, tot pe mâinile lui Focșa și Păduraru. După câteva zile „de acomodare”, a fost obligată și ea să se prostitueze, tot fără a vedea vreun ban. Jumătate din cele 2-300 de lire câștigate zilnic era reținută de casa de toleranță, iar cealaltă era încasată de Păduraru, pentru transport și intermediere. După un an și jumătate petrecuți la Londra și Leeds, fata a fost mutată în Austria, în bordeluri din Klangenfurt, Liebnitz și Linz. Abia aici a început să câștige ceva și pentru ea. Plătea chiria la bordel, iar restul banilor îi împărțea în mod egal cu proxeneții.

M.C. a fost recrutată la doar 14 ani. Fata fusese deja „inițiată” în prostituție de o cunoștință. L-a cunoscut pe Focșa la o cafea, iar bărbatul a convins-o ușor că ar putea avea o relație împreună. Fata a acceptat să întrețină relații sexuale cu prieteni ai lui Focșa, iar apoi a început să danseze la bară în cluburi de striptease din Iași și să se prostitueze în oraș. Față de o altă fată, de 17 ani, Focșa a fost sincer de la bun început. A convins-o întâi să practice videochat-ul. V.D. a acceptat, având o situație financiară dificilă. Apoi, Focșa i-a propus să meargă cu el în Marea Britanie pentru a se prostitua, alături de altă fată. V.D. a primit. Prin violență, proxeneții au determinat-o să lucreze din ce în ce mai mult. Ajunsese să aibă între 10 și 20 de clienți pe zi, câștigând în jur de 3.000 de lire lunar.

Cu D.N., lucrurile s-au petrecut asemănător. În august 2013, fata plecase la Londra, la un bărbat, rudă îndepărtată, care îi promisese că se va căsători cu ea. Timp de patru luni, a fost bătută și obligată să se prostitueze în folosul acestuia. Îi dădea „iubitului” toți banii, acesta folosindu-i pentru a-și cumpăra droguri. În seara zilei de 31 decembrie 2013, a fost abordată pe stradă de Păduraru, cu care a ținut în continuare legătura. Acesta i-a propus să se prostitueze pentru el, promițându-i jumătate din bani. Fata a acceptat, intenționând ca în două săptămâni să strângă suficienți bani pentru a se întoarce în România. Nu s-a întâmplat așa. Mai întâi, Păduraru a convins-o să-i lase lui toți banii, pentru a-i ține în siguranță. Apoi, a reușit să o facă să se îndrăgostească de el. Bărbatul i-a promis să se însoare cu ea, i-a arătat fotografii cu un apartament și cu mașina pe care le-ar fi cumpărat la Iași pentru ei, iar fata a continuat să se prostitueze. După 2-3 luni totuși, fata i-a cerut banii câștigați, moment în care Păduraru și-a arătat adevărata față. I-a spus verde că i-a cheltuit pe toți și că ea trebuie să lucreze în continuare. A și bătut-o, ca să fie mai convingător. A început să o bată periodic, amenințând-o că o taie și o bagă în saci, astfel încât fata să nu aibă curajul să fugă. Oricum, D.N. nu știa engleza, așa că nu a avut de ales.

Fetele s-au îmbolnăvit de hepatită, sifilis sau diabet

La un moment dat, fata a rămas însărcinată. Păduraru a bătut-o până a leșinat și a dus-o în cadă, unde a dat drumul la apă rece. Fata a suferit o hemoragie puternică, pierzând și sarcina. A fost dusă la spital timp de câteva zile, dar la externare a fost preluată din nou de Păduraru. După un an și jumătate petrecuți la Londra, fata a fost dusă la un bordel din Klagenfurt, unde a mai lucrat o jumătate de an. Banii câștigați erau luați în continuare de proxenet, chipurile pentru a-i investi în apartamentul cumpărat în țară. În februarie 2017, starea de sănătate a fetei s-a înrăutățit. Avea amețeli, stări de vomă și hemoragii puternice. Abia mai stătea în picioare, dar Păduraru a insistat să meargă în continuare la bordel.

Norocul fetei a constat în controlul ginecologic periodic obligatoriu în Austria pentru lucrătoarele sexuale. Doctorița care a consultat-o pe D.N. a constatat că aceasta era bolnavă, așa că până la urmă fata a ajuns înapoi în România. La Spitalul de Boli Infecțioase a aflat că avea hepatită. A spus medicilor în ce condiții contractase probabil boala, iar roțile justiției au început să se învârtă. Ulterior, procurorii aveau să aprecieze că în cei trei ani în care se prostituase, fata își îmbogățise proxeneții cu aproximativ 110.000 lire și 100.800 euro. D.N. nu a fost de altfel singura fată care s-a îmbolnăvit în timpul exploatării sexuale de către cei trei proxeneți. M.C. făcuse sifilis, iar o altă tânără, diabet zaharat pe fond de stress.

Rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT a fost trimis în instanță în decembrie 2017. Anchetatorii au calculat banii câștigați de proxeneți de pe urma fetelor, ajungând la un total de aproximativ 3,7 milioane lei. Banii fuseseră în bună măsură cheltuiți, dar cu o parte a lor cei trei își cumpăraseră un apartament în Iași și o garsonieră în Neamț, mașini, bijuterii ori monede de colecție. Își deschiseseră chiar și o afacere legală, respectiv o casă de amanet. În primă instanță, Tribunalul l-a condamnat pe Focșa la 14 ani de închisoare, pe Păduraru la 10 ani și 8 luni de detenție, iar pe Iftime, la 5 ani de închisoare. Cei trei au fost obligați și la plata a 65.000 de euro ca daune morale față de victimele lor și s-a dispus confiscarea banilor obținuți din prostituție. Pentru recuperarea banilor, au fost puse sub sechestru două locuințe, un Mercedes ML 320, o Skoda Superb și un Audi A8, ca și aproape 350 grame de bijuterii de aur. Sentința a fost contestată de cei trei. Curtea de Apel s-a pronunțat miercuri, acceptând reducerea pedepsei aplicate lui Focșa la 11 ani și 8 luni de detenție, întrucât pentru o parte a faptelor intervenise prescripția răspunderii penale, scrie Ziarul de Iași.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentInvestigația la cele 10 bănci care s-au înțeles pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR. Când se termină și ce amenzi va da Consiliul Concurenței
Articolul următorPentru ce va sta doi ani la închisoare, un tânăr din Băcani