Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Iași au depistat şi predat autorităților competente un cetățean român, pe numele căruia era emis un mandat de executare a 300 de zile de închisoare, emis de Judecătoria Huşi, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire.

În data de 09 august, în jurul orei 01.04, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român N.D., în vârstă de 27 de ani, domiciliat pe raza județului Vaslui, călătorind pe ruta Catania – Iaşi.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele acestuia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Bărbatul a fost condamnat de către Judecătoria Huşi la executarea unei pedepse de 300 de zile de închisoare pentru săvârşirea de infracţiunii de lovire. Persoana în cauză  a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Iași, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 42. Reconversie profesională pentru interlopi
Articolul următorInstitutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat definiţiile de caz pentru noul coronavirus