În premieră, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a organizat un Simpozion Internaţional de Arheologie Didactică.

Evenimentul a atras o serie de diplomaţi, reprezentanţi ai mediului academic din ţară, autorităţi locale şi cadre didactice.

În cadrul manifestării au fost aduse în discuţie vechile tehnici de predare şi evaluare din învăţământul românesc, participanţii lansând ideea că multe dintre acestea ar trebui readuse în actualitate.

”Am spus, ori de câte ori am avut ocazia, că sunt multe lucruri de învăţat, dar sunt şi multe lucruri pe care trebuie să le păstrăm, metode la care am renunţat, din dorinţa de a implementa tehnici moderne, dar care au dat rezultate bune şi care trebuie folosite”, a spus Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Vasile Mariciuc, a vorbit despre importanţa găsirii unui echilibru între origini, ceea ce este în prezent şi ceea ce va deveni şcoala mai departe: ”Sunteţi cei mai mulţi dintre dumneavoastră practicieni şi teoreticieni în egală măsură, reprezentanţi de marcă ai pedagogiei româneşti. Astăzi, stiţi mai bine decât mine, sunt mari probleme în ceea ce priveşte formarea elevilor. Vom trăi într-o lume în care mediul fizic, natural, mediul biologic şi mediul tehnologic, care ne sufocă din ce în ce mai mult, vor trebui să îşi găsească puncte de înţelegere, să coabiteze. Este nevoie ca dumneavoastră să meditaţi la aceste lucruri şi să găsiţi un răspuns. Am înţeles, parafrazându-l pe Apostolul Pavel, că „Dacă educaţie nu e, nimic nu e”. Am înţeles, intrând în conflict cu economiştii, că totuşi inteligenţa şi potenţialul uman reprezintă o resursă inepuizabilă. De aceea, mă bucur de organizarea acestui simpozion şi cred că toată lumea se va întoarce cu gânduri bune acasă, poate cu clarificări, poate cu iniţiative, nu care să răstoarne sistemul de învăţământ, dar care să-l îmbunătăţească”.

La eveniment a fost prezent ambasadorul Republicii Belarus în România, Andrei Grinkevich, care a făcut o prezentare a sistemului de învăţământ din ţara sa, a trecut în revistă o serie de metode de predare. din trecut şi a vorbit despre parteneriatele existente între instituţii şcolare dintre România şi Belarus.

Simpozionul s-a mai bucurat de prezența atașatului cultural al Ambasadei Franţei la Bucureşti, Jacques Uberti, a secretarului Ambasadei Federației Ruse în România, Vladimir Silkin, dar și o serie de cadre didactice din Anenii Noi și Cahul, R.Moldova.

În cadrul simpozionului au susţinut comunicări ştiinţifice specialişti de la mai multe universităţi din ţară: prof.univ.dr. Constantin Cucoş, de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, prof.univ.dr. Mircea Platon, de la Revista ”Convorbiri Literare”, prof. univ. dr. Alois Gherguţ, de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, prof. univ. Axinia Crasovschi şi Iulia Timofte de la Universitatea Bucureşti, prof univ. dr. Carmen Andrei sau conf. dr. Mirela Drăgoi de la Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi.

La dezbateri au participat inspectori şcolari din mai multe judeţe ale ţării.

Articolul precedentReținut pentru tâlhărie
Articolul următorSporting Juniorul s-a calificat cu emoții în sferturile Cupei