La Vaslui, cerul plânge! O ploaie torențială îngheață sufletele localnicilor, întristate de vestea dispariției profesorului Romeo Tălmaciu, una dintre cele mai emblematice figuri postdecembriste din județ.

Creatorul Rotariei a spus adio acestei lumi și a luat drumul îngerilor, provocând multă durere.

Romeo Tălmaciu și-a dedicat întreaga viață muzicii și a murit pentru muzică, fiind alături de instrumente și copii până aproape de ultima clipă a vieții.

Dascălul rămâne un adevărat ambasador al Vasluiului, creația sa, Rotaria, fiind un brand care a adus multă faimă orașului și județului, atât în țară, cât și în străinătate.

În 1998 a plecat la drum cu 45 de copii, iar 20 dintre aceştia au ajuns să facă performanţă la instrumente.

După 20 de ani de activitate, Rotaria a devenit renumită, iar organizatorii de festivaluri din mai multe oraşe europene îi solicită în fiecare an să vină să concerteze. Membrii fanfarei au fost solicitaţi să apară chiar şi în filme.

”Ne-a făcut cinste să putem participa în filmul marelui regizor Corneliu Porumboiu «A fost sau n-a fost» cu muzica noastră“, a spus profesorul Romeo Tălmaciu.

Într-un interviu, întrebat care e cea mai mare realizare a sa, maestrul a spus că ”sunt mândru că am putut pune bazele Fanfarei „Rotaria“, care a dus Vasluiul în Europa. Acum suntem cunoscuţi în aproape toată lumea, suntem invitaţi la orice festival de muzică instrumentală. Am luat premii de excelenţă, trofee, toate însumând peste 100 de distincţii. Satisfacţia este atunci când toată lumea te aplaudă şi mai vor să mai cântăm o piesă”, a conchis profesorul.

Romeo Tălmaciu va fi înmormântat cel mai probabil duminică, 18 noiembrie. Trupul însuflețit va fi depus la capela Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din centrul Vasluiului.

Articolul precedentA murit profesorul Romeo Tălmaciu
Articolul următorGermania caută curieri