Aproape 104.000 de vasluieni s-au prezentat la vot până la ora 15, ceea ce reprezintă 24,88%.
Procentajul înregistrat situează județul Vaslui pe ultimele locuri, sub media națională, care este de 31,32%.
Din totalul celor prezenți la urne, 93.478 au votat pe listele permanente, iar 883 au solicitat urna mobilă.
Cea mai slabă prezență a fost înregistrată la secția de votare nr.72 Vaslui, unde doar 14 persoane au votat din cei 2.120 înscriși pe liste, procentul fiind de 0,66%.
Cea mai bună prezență a fost la Secția 428 de la Valea Tîrgului, unde din totalul de 124 de alegători au votat până acum 106.