Fostul premier Victor Ponta susține că a primit informații potrivit cărora au existat liberali care au mers la Congresul PNL în ciuda faptului că aveau COVID-19.

Fostul prim-ministru a făcut această declarație duminică seară, la România TV, și a fost întrebat dacă se poate proba afirmaţia.

„Cum, că au plecat acasă toţi? Au venit din toate zările, au plecat în toate zările… Sunt convins că dacă cineva ar investiga anumiţi delegaţi care trebuiau să fie în izolare, cu siguranţă… dar nu o să investigheze nimeni, că na, încă sunt ei la putere. Dacă era Congresul PSD, cred că se închidea după zece minute, îi lua DSP-ul pe toţi”, a răspuns Victor Ponta.

Congresul PNL s-a desfășurat sâmbătă la Romexpo, cu participarea a 5.000 de oameni, și s-a încheiat cu victoria lui Florin Cîțu la alegerile pentru președinția PNL. Prim-vicepreședinții și vicepreședinții au fost aleși oficial duminică, în cadrul Consiliului Național liberal.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentÎPS Calinic, diagnosticat cu Covid-19, internat în stare gravă la spital
Articolul următorDirectorul Pfizer a făcut anunțul mult așteptat! Când scăpăm de pandemia de coronavirus