Elevii și profesorii de la Școala Gimnazială Chițoc, comuna Lipovăț, au fost în sărbătoare.

Sub genericul ”Centenar la noi în sat”, copiii au oferit un moment artistic de înaltă ținută, menit să cinstească memoria celor care s-au jertifit pentru unitatea statală.

”Vă felicit că ați venit la această mare sărbătoare. Este poate cea mai mare sărbătoare și, pentru noi toți, este unică. Se întâmplă o dată la 100 de ani. De fapt, această sărbătoare, la nivel de comună, am început-o cu 1 ianuarie 2018. Prin tot ceea ce am făcut în acest an pe linie culturală, de învățământ, pe linie socială, am marcat Centenarul Marii Uniri. Am început cu 8 martie, Ziua mamei, am continuat cu Zilele Școlii Lipovăț, cu Ziua satului, am sărbătorit Ziua Copilului, serbarea de sfârșit de an școlar, am marcat hramul comunei și alte mari sărbători. Tot ceea ce am făcut și vom face până la sfârșit de an dedicăm Centenarului. Că suntem mai mici, că suntem mai în vârstă, indiferent de locul de muncă, avem obligația să facem numai lucruri bune, frumoase, pentru a lăsa mărturie urmașilor noștri. Am dori ca la sărbătorirea a 200 de ani de la Marea Unire să se spună despre noi așa cum vorbim acum de eroii noștri”, a spus primarul Valerian Hriscu.

Directorul Școlii coordonatoare Lipovăț, Vasile Sprâncenatu, a ținut să le mulțumească cadrelor didactice de la Chițoc pentru organizare, anunțând că manifestările dedicate Centenarului au debutat anul trecut, tot la Școala din Chițoc.

”Le mulțumesc pentru implicare colegilor de la Școala Chițoc, care dau continuitate unei chestiuni serioase începută de anul trecut. Am furat un pic startul și am început manifestările dedicate Centenarului încă din decembrie 2017, când am organizat Ziua Școlii Chițoc. Am avut o serie de activități bogate, ca o amintire și ca o cinstire pentru cei care s-au luptat pentru ca noi să ne simțim bine astăzi”, a declarat Vasile Sprâncenatu.

În cadrul manifestării s-a vorbit și despre însemnătatea zilei de 1 decembrie 1918, cei prezenți considerând că e un privilegiu să fii părtaș la aniversarea a 100 de ani de la cel mai important moment al istoriei României, Marea Unire.

Articolul precedentCSM Vaslui iernează pe primul loc
Articolul următorVama Albița, blocată mai bine de o oră