Un bărbat din Tomești, Gheorghe Bărbăscu, a ajuns după gratii după ce a sechestrat și a tâlhărit un minor în vârstă de 16 ani. Judecătorii au emis luni seară mandat de arestare pentru 30 de zile.

Totul a plecat de la un cal pe care bărbatul de 37 de ani i l-a vândul în vara acestui an, unui minor în vârstă de 16 ani, din localitatea Tomești – comuna Pogana. Minorul, care locuia numai cu tatăl său, obișnuia să lucreze cu ziua și din economiile sale i-a plătit lui Gheorghe Bărbăscu suma de 700 de lei și a plecat cu calul acasă.

Noaptea însă, bărbatul de 37 de ani s-a dus și a furat calul pe care l-a revândut apoi în comuna Iana unui alt cumpărător. Dimineață când s-a trezit minorul și a văzut că nu mai are calul, a mers împreună cu tatăl la poliție și a declarat furtul animalului. Polițiștii au găsit cabalina și i-au înapoiat-o băiatului de 16 ani, continuând însă cercetările și stabilind că de fapt, autorul furtului a fost chiar Gheorghe Bărbăscu.

Când a aflat că este cercetat pentru furt de animale, bărbatul de 37 de ani, a mers la domiciliul minorului de 16 ani, l-a luat cu forța și l-a sechestrat mai multe ore, amenințându-l să-și retragă plângerea. Câteva ore mai târziu, după ce i-a dat drumul și i-a luat și suma de 300 de lei pe care o avea asupra sa, minorul s-a dus din nou la poliție, reclamând faptul că a fost luat cu forța și deposedat și de bani.

Secția de Poliție Rurală Bârlad și Secția de Poliție Rurală 8 Iana, însoțiți de mascați, l-au reținut pe Gheorghe Bărbăscu și l-au dus la audieri. Ulterior, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad l-au prezentat în fața unui judecător cu propunerea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorul a admis propunerea iar bărbatul de 37 de ani a fost dus în arestul IPJ Vaslui.

 

Articolul precedentControale ale ITM la agenții economici din județul Vaslui
Articolul următorVicecampioni naționali la karate tradițional