Conducerea Consiliul Județean (CJ) Vaslui a semnat contractul de proiectare și execuție a drumului strategic.

Evenimentul a avut loc în prezența celor zece primari din localitățile pe unde va trece noua arteră rutieră.

Cele zece comune pe care le traversează drumul sunt  Zorleni, Băcani, Al. Vlahuță, Poienești, Laza, Bălteni, Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Dănești și Codăești.

Drumul strategic are o lungime de aproape 83 de kilometri și grupează patru drumuri județene.

”Vorbim de un drum strategic de aproape 100 de kilometri. În viziunea noastră, investiția avea menirea să deschidă o nouă cale de comunicație pentru transportul de persoane, pentru economie, turism, să se posibilitatea și celor din vestul județului să iasă spre Iași sau prin Bârlad spre București. Sper că momentul acesta va fi unul bun, norocos pentru noi, iar dacă vom întâmpina probleme în execuția lucrărilor să le putem depăși. Aveți tot sprijinul nostru în acest sens”, a declarat Drumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și are o valoare totală de 222.001.842,03 lei, inclusiv TVA, din care 213.074.058.31 este asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene și a Guvernului României, iar suma de 8.927.783,72 lei este cofinanțarea asigurată de județul Vaslui.

Perioada de implementare a investiție este 30 decembrie 2017 – 30 iunie 2022.

Drumul pleacă din comuna Zorleni, străbate zece comune și la Codăești face legătura cu DN 24, la limita dintre județul Vaslui și județul Iași.

Articolul precedentSynevo România deschide primul centru de recoltare din județul Vaslui
Articolul următorInspectorii ITM Vaslui au aplicat în luna decembrie, amenzi de sute de mii de lei!