Proiectul de hotărâre privind acoperirea cu un balon presostatic al unui teren de tenis din incinta Grădinii Publice din Bârlad, a început să prindă contur. Firma care a câștigat licitația pentru execuția balonului, a început lucrările.

351 000 de lei au fost alocați pentru acest proiect prin votul consilierilor bârlădeni, în ședința de Consiliu Local din luna iunie a acestui an, care au dat curs cerinței Direcției pentru Administrarea Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) Bârlad, care a motivat că a inițiat acest demers urmare a plângerilor unor locatari din zonă din cauza zgomotului.

„Practicarea tenisului este conditionata de anotimp si starea vremii. Astfel, în sezonul rece (noiembrie – martie) si pe timp ploios, practicarea tenisului nu este posibila sau este greu posibila. De asemenea, participantii sunt de diferite varste, cu diferite comportamente, zona fiind poluata fonic, iar locatarii de zona sunt deseori deranjati de zgomot.

Din aceste motive, propunem achizitionarea unui balon presostatic pe structura metalica, cu genertor de 250 kw, ce ar permite practicarea tenisului pe toata durata anului si In conditii civilizate”, se arată în motivarea proiectului supus aprobării la acea dată.

Firma care execută construcția balonului respectiv cu aer cald a câștigat licitația pentru suma de 351 000 de lei. Contractul a fost deja semnat pe data de 3 septembrie a.c., iar lucrările au fost demarate pe 10 septembrie, termenul de execuție fiind de 12 luni.

Mare parte din consilierii locali care au dat aviz favorabil acestui proiect în valoare de 351 000 de lei, au motivat că orașul avea nevoie de o asemenea investiție.

De nenumărate ori, consilierii locali din Bârlad au inițiat adevărate dezbateri în timpul ședințelor de consiliu, pe sume alocate anumitor ONG-uri sau bani care trebuiau să ajungă în buzunarele unor elevi care provin din familii defavorizate sau pe burse de merit. La proiectul de 351 000 de lei, consilierii „guralivi” au votat cu ambele mâini, fără obiecții.

Mecanismul conform căruia se speculează că ar funcționa procesul de vot al proiectelor de hotărâre, de-o parte și de alta a taberelor partidelor politice ce formează Consiliul Local, pare să se confirme dacă e să ne luăm după modul cum se votează în unanimitate proiectele depuse, niciodată ambele în aceeași ședință. Pe principiul „ședința asta trece al nostru, următoarea vine al vostru”, banii se împart și Bârladul rămâne mereu în același stadiu.

Sunteți mulțumiți de activitatea Consiliului Local Bârlad? Lasă un comentariu pe acest subiect.

 

 

Articolul precedentSpitalul de Urgență Vaslui are un nou director medical
Articolul următorCea mai tânără scriitoare e din Vaslui: Autor de carte la 10 ani