Un bărbat în vârstă de 39 de ani a ajuns în această după-amiază la spitalul din Bârlad după ce autoturismul pe care îl conducea a fost tamponat de un altul care circula pe contrasens. Accidentul s-a petrecut în dreptul Centrului de Dializă din zona Confecții.

Conform cercetărilor de la fața locului, șoferul în vârstă de 39 de ani, circula regulamentar pe sensul de mers Confecții spre Liceul „Mihai Eminescu”, moment în care pe contrasens se deplasa un autovehicul la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 33 de ani. Se pare că aceasta nu a păstrat distanța regulamentară față de axul central al drumului și astfel s-a produs tamponarea.

„Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervinit cu două autospeciale, dintre care o ambulanță tip B2 – Echipaj de Prim Ajutor, în localitate, pe strada Mihai Eminescu, în apropiere de Centrul de Dializă, pentru un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și tot atâtea persoane.

S-au asigurat masuri PSI deoarece au fost raportate scurgeri de lichide combustibile de la unul dintre autoturismele implicate în accident. La fața locului au fost găsite două persoane, una suferise un atac de panică, iar o alta a necesitat îngrijiri medicale ca urmare a unor traumatisme”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Bărbatul de 39 de ani a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, unde a fost diagnosticat cu „contuzie toraco-abdominală, contuzie la mâna dreaptă, traumatism cranio cerebral”.

Polițiștii i-au testat pe ambii șoferi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Se fac cercetări pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Articolul precedentDouă decenii sub patronajul lui Dimitrie Cantemir a Școlii nr.2 Vaslui
Articolul următorȘofer din comuna Iana, prins beat la volan de polițiștii bârlădeni