Școala nr.2 ”Dimitrie Cantemir” Vaslui a sărbătorit 20 de ani de când poartă numele marelui cărturar și domnitor al Moldovei.

Momentul aniversar s-a petrecut în cadrul bibliotecii școlare, unde foști și actuali dascăli și elevi, dar și invitați din mediul universitar ieșean au vorbit despre trecutul, prezentul și viitorul acestui gimnaziu.

De altfel, Școala ”Dimitrie Cantemir” se bucură de cel mai longeviv director. Profesorul Petru Asmarande se află în fruntea unității școlare de aproape 30 de ani, acesta reușind să aducă Școala nr.2 printre cele mai apreciate din județ.

”Nu știu dacă am fost, sunt și voi fi un director bun, dar știu că am încercat să fiu corect, blând și, îmrepună cu colegii mei, să tindem spre o școală de rafinament, de bun gust, spre o școală cochetă, cu personalitate, spre un loc unde toată lumea să se simtă bine și în siguranță. Este o muncă în echipă, care a dat rezultate, pentru că ”nu zidurile unei școli contează, ci spiritul ce domnește în ea”, a declarat Petru Asmarande.

La aniversare a fost prezent și primarul Vasile Pavăl, care a ținut să le amintească celor prezenți de personalitatea marelui cărturar, Dimitrie Cantemir, nume ce va fi purtat și de noul Centru Cultural al Vasluiului.

”Considerăm că Ștefan cel Mare și Dimitrie Cantemir sunt două branduri ce fac cinste Vasluiului. În cel mai scurt timp vom avea un Centru Cultural modern, cu sală de spectacole, spații expoziționale, care va purta numele marelui Cantemir. Deja suntem în faza de amplasare a unui bust a domnitorului în fața fostei Case a Armatei, clădire ce va adăposti centrul cultural. Mă bucur că aveți prilejul de a omagia o personalitate remarcabilă a trecutului nostru istoric”, a spus primarul Vasluiului.

În cadrul simpozionului, moderat de criticul și scriitorul Teodor Pracsiu, profesorii universitari Emanuela Ilie, Claudia Tărnăuceanu și Loredana Cuzmici, de la Universitatea ”Al.I.Cuza” Iași, au făcut o pledoarie pentru lectură, carte, personalitatea cărturarului Dimitrie Cantemir, dar și o dezbatere pe tema practicilor didactice clasice în antiteză cu cele moderne.

Articolul precedentSportivii de la Sulsa Vaslui au adus 6 medalii pentru România la Europeanul de taekwon-do ITF
Articolul următorAccident în zona Confecții: două mașini s-au tamponat în fața Centrului de Dializă