Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost accidentat mortal în această seară, la ieșirea din Bârlad spre municipiul Vaslui. Din primele date de la fața locului, bărbatul circula neregulamentar prin mijlocul Dumului European 581 iar șoferul unui microbuz nu l-a mai putut evita.

Accidentul s-a produs la aproximativ 800 de metri de sensul giratoriu de pe DE 581, care se intersectează cu drumul care duce spre comuna Zorleni. Bărbatul în vârstă de 71 de ani, din localitatea Cârja, se deplasa pe partea carosabilă și a apărut brusc în fața unui microbuz care transporta persoane pe traseul Bârlad – Bogdănești – Unțești.

Conducătorul auto (53 de ani) nu l-a mai putut evita și l-a lovit din plin. Tot el a fost cel care a sunat la 112 și a solicitat ajutor medical.

Medicii de pe ambulanță sosiți la fața locului au aplicat manevrele de resuscitare bărbatului găsit în stop cardio-respirator, însă în cele din urmă au fost nevoiți să-i declare decesul.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Articolul precedentȘedință de Consiliu Local cu scântei și final… neașteptat!
Articolul următorAccident în zona Grădină din Bârlad: tamponare între două autoturisme – VIDEO