Un conducător auto în vârstă de 50 de ani, a fost transportat la spitalul municipal de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad , în urma unui accident produs chiar la sensul giratoriu la intrarea dinspre Tecuci. Incidentul s-a petrecut astăzi în jurul orei 12:30.

Potrivit informațiilor de la locul accidentului, au fost implicate două autoturisme (unul înmatriculat în București, celălalt în județul Vaslui) în urma căruia două persoane au necesitat îngrijiri medicale.

Accidentul s-a petrecut în imediata apropiere a sensului giratoriu, înainte de intrarea în localitate.

Șoferul autoturismului înmatriculat în județul Vaslui a fost transportat în stare stabilă la spitalul din municipiul Bârlad, pentru investigații suplimentare, iar conducătorul celui cu numere de București a refuzat transportul către unitatea medicală.

Polițiștii de la Biroul Rutier efectuează cercetări pentru a stabili cauzele în urma cărora s-a produs accidentul, dacă a fost vorba de o depășire neregulamentară sau neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Articolul precedentPrimarul Dumitru Boroș: „Colectarea selectivă înseamnă bani economisiți!”
Articolul următorEgal în primul amical al iernii