Cupa Satelor, noul proiect al Federației Române de Fotbal dedicat copiilor sub 13 ani din satele și comunele României, a avut un impact puternic și la Vaslui.

50 de echipe din 43 de comune vasluiene s-au înscris la această primă ediție a Cupei Satelor, în total fiind angrenați în competiție aproape 900 de copii.

“Ședința tehnică este programată miercuri, 17 octombrie, urmând a se stabili calendarul de desfășurare a fazei județene. Competiția va debuta la sfârșitul acestei săptămâni. Printre echipele participante avem înscrise și două de fete, ambele din comuna Lipovăț”, a precizat Bogdan Gheorghiță, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Vaslui.

Cupa Satelor este organizată de Federația Română de Fotbal, cu sprijinul Asociațiilor Județene de Fotbal și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Articolul precedentUPDATE. Una dintre victimele accidentului a murit
Articolul următorȘtafeta Veteranilor ajunge la Vaslui