Autoritățile din comuna Ștefan cel Mare anunță că au demarat investițiile de asfaltare a satului Mărășeni.

Până la sfârșitul anului trecut, localnicii vor avea asfalt pe toate ulițele satului.

Peste 8 kilometri de drum vor fi modernizați. Constructorul a trecut deja la treabă, iar pe lângă asfaltare va betona șanțurile, va moderniza toate podurile și podețele, iar drumul va fi prevăzut cu rigole.

Investiția este realizată prin PNDL, iar comuna Ștefan cel Mare este un exemplu în implementarea unor asemenea proiecte de infrastructură, primarul Mihai Moraru reușind să ducă asfalt în toate satele componente.

Articolul precedentManifestări dedicate Unirii Basarabiei cu România, găzduite de Muzeul din Vaslui
Articolul următorConcursul de creaţie literară şi plastică „Ion Creangă-cel mai frumos mărţişor al românilor” a ajuns la final