Un șofer din localitatea Poienești a accidentat o tânără pe trecerea de pietoni din Bârlad și a părăsit locul acciudentului. El are acum dosar penal pentru părăsirea locului accidentului.

Tânăra, în vârstă de 18 ani, a vrut să traverseze regulamentar bulevardul Republicii din localitate când a fost acroșată de un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în localitatea Poienești, județul Vaslui. Conducătorul auto nu a oprit și și-a continuat drumul, victima apelând numărul unic de urgență 112.

Polițiștii chemați la fața locului au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Victima a fost rănită ușor, nefiindu-i pusă viața în pericol.

„Conducătorul autovehiculului a fost identificat, iar în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ. În cauză, sunt continuate cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, fapte prevăzute și pedepsite de articolele 196 și 338 din Codul Penal”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Articolul precedentFinala de la junioare 3 are loc sâmbătă
Articolul următorDosar penal pentru un șuletean prins la volanul unui autoturism neînmatriculat