Un echipaj al ambulanței a intervenit de urgență în această după-amiază, pe strada Vasile Pârvan din Bârlad, acolo unde un șofer a intrat în stop cardio-respirator în timp ce se afla la volan.

Mai mulți martori, participanți la trafic, povestesc că autoturismul condus de Mihai Bolea, în vârstă de 56 de ani, s-a oprit pe contrasens după ce o porțiune bună de drum a circulat aproape în zigzag.

Un martor a observat întreaga scenă, cum bărbatului i s-a făcut rău și a apelat numărul unic de urgență 112, solicitând ajutor medical. Medicii sosiți la fața locului l-au găsit pe Mihai Bolea în stop cardio-respirator.

Bărbatul se întorcea de la muncă. El a fost stabilizat și transportat la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad. Aici, Mihai Bolea, a suferit un nou stop cardio-respirator și în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii i-au declarat decesul.

Articolul precedentCătălin Nicolau, antrenorul momentului în liga 4 Vaslui!
Articolul următorUrmărit general oprit în Vama Albița