Cătălin Nicolau este antrenorul momentului în liga a patra, după ce a reușit să câștige titlul județean cu Hușana Huși.
Acesta a primit din partea AJF Vaslui trofeul de cel mai bun antrenor din campionatul județean.
”Greu a fost când am început campionatul. Vreau să mulțumesc echipei adverse, pentru că ne-a ținut în priză, cu picioarele pe pământ tot timpul. Obiectivul nostru, când am demarat proiectul, a fost să aducem lumea la stadion. Am reușit! Uitați ce galerie minunată avem! Bravo băieților, pentru spiritul de sacrificiu. Hușana este mai mult decât o echipă, este o familie!”, a precizat antrenorul Cătălin Nicolau.
Acesta va continua cu Hușana Huși și din sezonul următor, însă până atunci mai are de rezolvat problema accederii în liga a treia.