Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire un bărbat care conducea un autoturism neînmatriculat.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, o persoană cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, M. S.,în vârstă de 38 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria.

”Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru  autoturismul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulație de către autoritățile bulgare din data de 01.08.2018. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu este proprietarul autoturismului și că nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentBărbat căutat de autorităţile italiene, depistat la Albiţa
Articolul următorLa un pas de carnagiu pe DE 581: un microbuz cu pasageri, izbit frontal de o autoutilitară