Peste 100 de vasluieni au răspuns la apelul Episcopiei Hușilor, donând sânge. Acțiunea a reprezentat o a doua campanie umanitară de donare de sânge din acest an.
Evenimentul s-a derulat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, având și sprijinul Fundației Culturale Delta.
Activitatea a fost posibilă cu sprijinul Laboratorului mobil din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului Iași, sub supravegherea medicului Andreea Vatamanu.
Din cele peste 100 persoane care au donat, au făcut parte preoți, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, cadre didactice, dar și multe alte persoane care au înțeles rolul vital al actului de donare de sânge.