Un căruțaș a văzut moartea cu ochii după ce atelajul în care se afla a fost izbit în plin de un autocamion. În urma impactului, calul a fost omorât.

Accidentul s-a petrecut joi după amiază, în jurul orei 14:30, în apropiere de localitatea vasluiană Tomești, pe Drumul Județean 243.

Căruța, încărcată cu lemne și condusă de un bărbat în vârstă de 25 de ani, a fost spulberată de un autocamion care venea din sens opus, după ce calul și-a schimbat brusc direcția către partea stângă.

Șoferul autocamionului, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Grivița, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. El circula cu autocamionul pe sensul de mers dinspre Bârlad.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță care l-a găsit conștient pe bărbatul care conducea căruța. Acesta a suferit mai multe policontuzii la un membru inferior drept și a fost transportat la spitalul municipal de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad.

„În urma testării cu aparatul alcooltest, căruțașul în vârstă de 25 de ani, din localitatea Tomești, a fost depistat cu o alcoolemie de 1,52mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat pentru Realitatea de Vaslui, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Calul a fost omorât în urma impactului, lemnele din căruță fiind împrăștiate pe carosabil.

Polițiștii de la Biroul Rutier au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă, în cauză continuându-se cercetările pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au dus la producere accidentului.

 

Articolul precedentSensul giratoriu de la Gura Leului, funcțional
Articolul următorA furat cheile la mașina părinților și a plecat la plimbare cu încă 4 prieteni