Sub genericul ”Toți copiii sunt speciali”, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vaslui derulează un proiect, cu ajutorul căruia 24 de cadre didactice își vor îmbunătăți competențele didactice în domeniul integrării copiilor cu cerințe educative speciale (CES).

Timp de 17 luni, dascălii implicați vor participa la o serie de cursuri de formare în Spania și Malta, pentru dezvoltarea competențelor de lucru cu copiii cu CES și punerea lor în practică.

”Ne dorim o mai bună integrare a copiilor în cadrul învățământului de masă și cel special. De asemenea, avem în vedere dobândirea și dezvoltarea abilităților de lucru cu elevii cu nevoie speciale și dezvoltarea capacității acestor de a asimila noi cunoștințe și de a socializa. Intenționăm cu ajutorul acestui proiect să creăm o coeziune între specialiști și o viziune unitară cu privire la implementarea practicilor incluzive”, a spus Daniela Laic, directorul CJRAE Vaslui.

Proiectul are ca parteneri Liceul ”Nicolae Iorga” Negrești, CJRAE Vaslui, Școala ”Ion Creangă” Huși, Școala ”Vasile Alecsandri” Vaslui și Grădinița nr.3 Vaslui.

La conferința de lansare au participat reprezentanți ai Consiliului Județean, Instituției Prefectului, Primăriei Vaslui, ai Inspectoratului Școlar Județean, specialiști ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, precum și o serie de cadre didactice.

Articolul precedentHandbaliștii, mutați de pe teren la tablă!
Articolul următorTânăr condamnat la închisoare în Franța și Germania, prins la Albița