Aflate printre primele cauze de mortalitate la nivel mondial, bolile cardiovasculare au început să „atace” persoane tot mai tinere. Pentru că media de vârstă la care sunt depistate aceste afecţiuni a scăzut la 35 de ani, specialiştii ne dau câteva sfaturi. 

Alimentaţia 

În ceea ce priveşte sănătatea inimii, factorii de risc precum vârsta şi istoricul familiei nu pot fi controlaţi. Însă mulţi factori de risc ai bolilor cardiovasculare pot fi evitaţi prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Cu ajutorul unei alimentaţii sănătoase, bazată pe legume, fructe şi cereale integrale, se reduce nivelul LDL (lipoproteinei –colesterolului) şi se produc nutrienţi care ajută la prevenirea apariţiei acestor boli. Consumul unor alimente cu conţinut ridicat de acizi graşi omega-3 scade tensiunea arterială, reduce riscul unui atac de cord, ajutând astfel la prevenirea formării cheagurilor de sânge. Grăsimile saturate ar trebui înlocuite cu cele mononesaturate şi polinesaturate care scad nivelul colesterolului rău. Aportul de sare trebuie redus, iar, în general, aportul caloric trebuie ţinut sub observaţie pentru a preveni excesul ponderal.  

Exerciţiile fizice, constante 

Sportul practicat regulat, minimum 45 de minute pe zi, şi menţinerea unei greutăţi în limite normale măresc şansele de prevenţie a afecţiunilor cardiovasculare, atât în rândul tinerilor, cât şi în ceea ce priveşte persoanele cu o vârstă înaintată. 

Controale regulate

Începând cu vârsta de 45 de ani, pacienţii trebuie să se prezinte la medic, o dată pe an, pentru un examen cardiologic complet. Până la această vârstă, un control cardiologic se poate efectua o dată la cinci ani. Consultaţia cardiologică, electrocardiograma şi ecocar-diograma reprezintă unele dintre analizele esenţiale pentru verificarea sănătăţii inimii.

Renunţaţi la fumat 

Atât fumatul pasiv, cât şi cel activ afectează în mod real aparatul cardiovascular, crescând riscul apariţiilor bolilor coronariene sau atacurilor de cord.  

Sursă text: Click.ro 

Articolul precedent6 greșeli pe care le facem cu toții când ne spălăm pe față, conform dermatologilor
Articolul următorOTRAVA din farfurie – pericolul din carnea de mici. Ce pui, de fapt, pe grătar? Te poți îmbolnăvi grav