Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi R.Moldova care a fost depistat conducând un autoturism ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.
În data de 06 februarie a.c., în jurul orei 17.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Drânceni, un autoturism marca Volvo XC60, înmatriculat în Germania, condus de un bărbat cu dublă cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 48 de ani.
La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, s-a constatat că acesta are atribuite numere de înmatriculare de garaj (cu valabilitate doar pe teritoriul Germaniei).
Cu privire la cele constatate, şoferul a declarat că a achiziţionat autoturismul din Germania, în urmă cu câteva zile şi că nu avea cunoştinţă despre faptul că aceasta nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Vaslui