Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări în privinţa unor cetățeni din R. Moldova care au fost depistaţi la volan, deși nu obţinuseră niciodată dreptul de a conduce.

* La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a ieşi în ţară, cetățeanul din Republica Moldova, G.B., în vârstă de 43 de ani, conducând un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Polonia. Bărbatul era însoţit de proprietara mijlocului de transport.

La solicitarea documentelor pentru control, persoana aflată la volan nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări, în urma cărora au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.

* În data de 06 decembrie, în jurul orei 06.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean din R. Moldova în vârstă de 26 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere. În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au stabilit că acesta nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun

Articolul precedentBilanț coronavirus 7 decembrie: 3.660 de cazuri noi și 127 de decese
Articolul următorCărţi de identitate româneşti false, descoperite de poliţiştii de frontieră