Cu un lot format doar din 9 jucători și antrenor aflat în tribune, CSM Botoșani a fost victimă sigură pentru CSM Vaslui, care s-a impus la 24 de goluri diferență, scor 43-19.
Adversara vasluienilor a rezistat doar o jumătate de repriză, perioadă în care a și fost la conducere, în două rânduri (4-5, 5-6), pe fondul ratărilor exasperate ale lui Carali.
Însă, Voinea a sunat mobilizarea, iar gazdele au avut o perioadă de vis, cu opt goluri consecutive, tabela arătând la un moment dat scorul de 15-7.
Pauza i-a prins pe handbaliștii lui Leonard Bibirig cu un avans de 13 goluri, scor 21-9.
În partea a doua s-au remarcat junii Vasluiului, Eduard Cioată și Vlad Hușanu, primul smulgând aplauze prin paradele sale din poartă, iar cel de-al doilea a reușit să marcheze de trei ori în poarta adversă.
De precizat că Bibirig nu a beneficiat de sprijinul lui Polocoșer, Pralea, Poteră și Claudiu Dediu, indisponibili din cauza unor probleme medicale, iar belorusul Aliaksei Khadkevich încă așteaptă actele de la Federația Internațională de Handbal.