Direcția Silvică Vaslui are un program de împăduriri în acest an de câteva sute de hectare de teren, din care 70 hectare vor fi plantați cu puieți din speciile stejar, frasin, plop și salcie.

Campania de împăduriri artificiale din această primăvară a fost demarată mai devreme de către Direcția Silvică Vaslui. Și asta datorită vremii favorabile și a terenului propice, care au permis specialiștilor să intre în teren pentru plantarea de arbori în zonele propuse pentru împăduriri.

Principale șantiere deschise pentru plantări sunt în Lunca Prutului și în albia râului Bârlad, pe raza ocoalelor silvice Huși, Epureni și Brodoc.

Pe lângă planul de împăduriri multianual pentru 2019, Direcția Silvică mai are de recuperat și o parte din programul de plantări din toamna anului trecut, în condițiile în care acesta nu a putut fi îndeplinit din cauza secetei prelungite, care nu a permis desfășurarea campaniei.

“În 2019 avem un plan ambițios în ceea ce privește lucrările de regenerare a pădurilor. Vom avea regenerări naturale, un program de 400 de ha și de împăduriri în fond ferestier un program de 70 ha. Vorbim de specii de foioase, stejar, frasin și în zonele de luncă specii de plop și salcie. Lucrările le executăm cu muncitori sezonieri din comunele limitrofe ocoalelor unde avem șantiere de împădurire. E destul de dificil, facem eforturi destul de mari pentru a acoperi necesarul forței de muncă, dar până la urmă trebuie să găsim soluții”, a declarat Cătălin Idriceanu, directorul Direcției Silvice Vaslui.

Articolul precedent”Bestia Moldovei”, dublu campion național la MMA
Articolul următorAu fost acordate primele bilete pentru tratament balnear