O parte din cei peste 2.000 de elevi care fac zilnic naveta nu au putut ajunge astăzi la cursuri, din cauza grevei transportatorilor.

În municipiul Vaslui, cele mai afectate au fost liceele ”Ștefan Procopiu” și ”Ion Mincu”, care au cei mai mulți elevi navetiști.

”Elevii care nu au ajuns la ore au primit absent în catalog, însă acestea vor fi motivate, ținând cont de situația ivită”, a spus Gabriela Plăcintă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui.

În privința cadrelor didactice navetiste, șefa învățământului vasluian a precizat că a avertizat conducerile unităților școlare din timp, pentru a lua măsuri, astfel încât cursurile să se desfășoare în condiții normale.

”Acolo unde s-a putut, s-a asigurat transport pentru profesorii care fac naveta, iar la școlile unde nu s-a reușit acest lucru, orele au fost suplinite cu dascălii locali”, a completat Gabriela Plăcintă.

Articolul precedentVasluiul a marcat Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti
Articolul următorUn bărbat de 43 de ani s-a aruncat în fața trenului