Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui organizează simpozionul științific ”Europa-Casa Noastră”. Evenimentul face parte din seria de manifestări dedicate mandatului României în fruntea Consiliului Uniunii Europene, din perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.

Activitatea va avea loc miercuri, 13 februarie 2019, începând cu ora 1300, în sala Multimedia a muzeului vasluian.

Acest simpozion își propune să evidențieze rolul pe care Uniunea Europeană îl are în dezvoltarea economică, socială și culturală a celor 28 de țări membre. Vor susține cuvântări prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași, care va prezenta un scurt istoric privind formarea și evoluția Uniunii Europene şi Ciprian Cătălin Lazanu, de la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, care va prezenta rolul Uniunii Europene în educația și formarea tinerilor.

De asemeni, în cadrul simpozionului vor fi premiate eseurile cu tema ”Europa-Casa Noastră”, realizate de către elevi ai liceelor din orașul Vaslui, eseurile câștigătoare urmând a fi citite în cadrul simpozionului. Întregul eveniment va fi moderat de către prof. dr. Ramona Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Articolul precedentZeci de sancțiuni aplicate de polițiști șoferilor indisciplinați
Articolul următorProblemele asistentelor din cabinetele medicale școlare, pe masa primarului Dumitru Boroș