Un echipaj SMURD de prim ajutor a intervenit în această dimineață în localitatea Lunca – comuna Gherghești, din județul Vaslui, după ce un apel la 112 a anunțat că un bărbat în vârstă de 54 de ani a căzut într-o fântână.

Până la sosirea ajutorului medical, un echipaj format dintre un polițist și un jandarm și ajutați și de membrii familiei, au reușit să-l scoată pe cel căzut în fântână.

Bărbatul – Toader Puițel (54 de ani), cunoscut cu afecțiuni psihice, a declarat celor prezenți că a vrut doar să vadă cum arată fântâna din interior.

În acest sens, a apelat la ajutorul unui vecin, Doru (cu afecțiuni psihice), și a reușit să coboare în fântâna de 4 m cu ajutorul unei frânghii. Numai că Doru nu l-a mai putut scoate și l-a lăsat pe Toader în fântână. A apelat însă la 112 și a spus operatorilor că prietenul său a rămas captiv în puțul de apă, spre mirarea rudelor că a ținut minte să facă acest lucru, deoarece bărbatul se află sub tratament de specialitate.

Toader Puițel a refuzat transportul la spital.

Articolul precedentBârladul sub ape, după o ploaie torențială. FOTO-VIDEO
Articolul următorTânăr din Vaslui accidentat mortal în județul Arad