Hușana Huși se bazează în cea de-a doua parte de campionat pe portarul Bogdan Miron, adus în toamna anului trecut de la Gauss Bacău, echipă care a obținut promovarea în liga a treia, însă a renunțat la loc, din lipsă de bani.

Puțină lume știe că Bogdan Miron este un portar cu experiență, având minute bune jucate în prima ligă.

În vârstă de 37 de ani, băcăuanul a apărat poarta Jiului Petroșani, cu care s-a salvat de la retrogradare, a Voinței Sibiu și cea a Ceahlăului Piatra Neamț.

Cu Astra Giurgiu a obținut promovarea în prima ligă.

În liga secundă a mai îmbrăcat echipamentul formațiilor CSMS Iași, Dunărea Galați și CSM Bacău.

”Pentru că îmi pasă de fotbal, am venit la Huși din dorința de a ajuta, tratând totul cu seriozitate și profesionalism. Pot să afirm că am văzut jucători cu calități și aici mă refer la întreaga echipă. Sper să facem treabă bună, sunt obișnuit cu performanța și vreau să imprim această stare tuturor. Când intrăm pe teren, dăm tot ce putem, suntem unul pentru toți și toți pentru unul. Se spune uneori că cu cât cobori mai jos ca nivel, cu atât fotbalistul este mai indiferent și nu vreau să fie așa. Mentalitatea de învingător vine din interiorul fiecăruia”, a declarat Bogdan Miron, care a devenit noul căpitan al Hușanei Huși.

 

Articolul precedentVasluienii, printre cei mai indisciplinați șoferi din România
Articolul următorWeekend cu 46 de misiuni pentru pompierii vasluieni