Sindicalistul I.C.Frimu nu a fost uitat de autoritățile din Ștefan cel Mare, comuna sa natală.

La 100 de ani de la nașterea militantului, primăria și șefii Consiliului Județean au decis să-l comemoreze chiar la casa părintească, unde au dezvelit și o placă, care să amintească de personalitatea celui care s-a aflat în fruntea Uniunii Sindicatelor Breslelor, fiind ales în anul 1898 președinte al acestei uniuni sindicale.

Cu ocazia evenimentului de la Bârzești, s-a decis ca actualul cămin cultural să poarte numele lui I.C. Frimu, un militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat, care a murit în urma bătăilor suferite în închisoare, ca urmare a participării sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918.

Articolul precedentVlăduț Dudău merge în Franța
Articolul următorACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU COMBATEREA FAPTELOR ILICITE DIN DOMENIUL COMERCIALIZĂRII DE PRODUSE AGRO – ALIMENTARE