De astăzi, 12mai ac.c., flota auto a SC CUP SA (unicul operator de transport public călători din oraș) s-a mărit cu încă un autobuz. În consecință, actualmente, bârlădenii au la dispoziție în total cinci autobuze și patru microbuze.

”Urmează ca acestora să li se mai alăture încă două autobuze în cel mai scurt timp posibil. După ce vom completa flota auto a SC CUP SA, vom reanaliza și discuta eventualele inadvertențe legate de programul mijloacelor de transport în comun”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
 
Din cele nouă mijloace de transport în comun cu care operează CUP SA, cinci sunt autobuze marca Volvo (clasă superioară de confort), iar patru sunt microbuze noi, marca Mercedes Sprinter. Costul total pentru achiziționarea acestor autovehicule s-a ridicat la 2,9 milioane de lei, sumă asigurată în întregime din bugetul local.
 
Se preconizează ca în cursul anului 2022 să intre pe traseu, pentru probe, primul autobuz electric. Conform contractului de achiziție semnat la începutul lunii martie 2022, numărul total de autobuze electrice ce vor fi cumpărate de municipalitatea bârlădeană este de 10 bucăți, cu o valoare totală de 4,6 milioane de euro, sumă asigurată din fonduri europene.

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentA lovit un cap de pod, s-a răsturnat, apoi autoturismul a luat foc!
Articolul următorFruntișeni: A intrat peste fosta iubită și a dat foc! Bărbatul riscă să ajungă în arest