Anul 2018 a fost unul bun pentru Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui. Conducerea celei mai mari unități spitalicești din județ a investit peste un milion de lei în aparatură medical performantă.

Banii provin de la Consiliul Județean Vaslui, care a aprobat suma necesară pentru achiziția de 2 ecografe, pentru secțiile de Boli Infecțioase și Obstretică-Ginecologie, una aparat de anestezie pentru secția ATI, un videogastroscop pentru Laboratorul de endoscopie.

Au mai fost achiziționate două stații holter, un motor ortopedie, aggregate frigorifice, aparata de mobilizare pasivă kinetic, masă terapeutică, cardiotocografe, ecocardiograf, un videolaringoscop și un electroencefalograf cu sistem PC și imprimantă.

“Spitalul Județean de Urgență Vaslui este într-un proces de modernizare. În acest moment continuăm cu construirea unei noi policlinici și corp administrativ. Am primit un CT și un RMN pentru care am făcut o construcție nouă, din banii noștri, anul acesta. De asemenea, în lucru avem spitalizarea de zi finanțată din fondurile Consiliului Județean. Anul viitor vom reglementa regimul vizitelor și parcarea autoturismelor în incinta spitalului. Vom construi o parcare de capacitate mare, astfel încât să nu mai vedem automobile blocând intrările în spital. Am aplicat, totodată, un program de finanțare pe fonduri europene pentru a moderniza și extinde Unitatea Primiri-Urgențe”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Articolul precedentPesediștii au primit urători în centrul Vasluiului
Articolul următorAPEL DISPERAT! O familie din Bârlad cere ajutor pentru repatrierea trupului unui tânăr mort în Italia