Absolvenții de gimnaziu sunt așteptați să opteze pentru cele aproximativ 600 de locuri libere de la clasele profesionale.

Pentru etapa a doua există 7 clase în care nu s-a ocupat nici un loc și alte 8 clase, în care procentul de ocupare este mai mic de un sfert.

Specializările disponibile sunt cele de mecanic utilaje, electrician sau agricultură, unde puține locuri au fost acoperite după prima etapă de înscriere.

La confecționeri, doar 14 locuri au fost ocupate din cele 140 ofertate.

Cele mai căutate meserii sunt cele de ospătar și bucătar, unde cele 112 locuri disponibile au fost ocupate integral.

În județul Vaslui, după prima etapă de admitere, au fost ocupate mai puțin de jumătate dintre cele 1.136 locuri din oferta școlilor  profesionale pentru anul școlar 2018-2019.

Reamintim că formarea elevilor pe această rută este susţinută financiar prin bursa profesională care se acordă în cuantum de 200 lei lunar (de la bugetul de stat), dacă elevul este înscris la învăţământul profesional, și minimum 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat și minimum 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică), dacă elevul este înscris la învăţământul dual.

Articolul precedentPS Ignatie, cetățean de onoare al comunei Bilbor
Articolul următorElevii cu 10 la examenele naționale, premiați de Minister