Primaria Municipiului Bârlad, aduce la cunoștința opiniei publice că, recent, s-au finalizat lucrările de igienizare la primele două etaje ale clădirii principale a Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” și în scurt timp vor demara lucrări similare la nivelele III și IV.
În acest fel, primarul Dumitru Boroș continuă politicile de susținere a spitalului, alocând de la bugetul local suma de 700.000 lei. Ca și în cazul primelor două nivele ale clădirii unității sanitare, banii vor fi folosiți pentru înlocuirea stoleriei existente cu geamuri și uși termopan, zugrăveli, montaj de linoleum special pentru spații sanitare și recompartimentarea unor încăperi.
„Valoarea totală alocată, din bugetul local, în perioada 2016-2019, Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” pentru astfel de lucrărie și pentru cheltuieli de susținere financiară este de aproximativ 5.000.000 lei. Este cea mai mare sumă alocată spitalului în ultimii ani, după ce managementul defectuos de până acum a generat o criză fără precedent, instituția fiind amenințată chiar și cu declasificarea. În continuare vom privi nu multă atenție spre instituție și, atât cât se va putea, o vom susține financiar, chiar dacă vom continua să facem sacrificii, în condițiile în care nevoile orașului sunt foarte mari și este nevoie de investiții urgente și în extinderea rețelei de apă, de canalizare, în infrastructură și altele”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Anunțul de atribuire a lucrărilor de igienizare pentru nivelele III și IV va fi publicat pe SICAP în mai puțin de o săptămână.