La aproape trei săptămâni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, proiectul „Modernizarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu program prelungit nr. 8” a demarat în forță.

Constructorul lucrează, deja, pe două fronturi: la fundația noii clădiri și în interiorul actualului imobil ce urmează a fi modernizat.

„Am constatat că acest proiect, unul dintre cele la care am ținut cel mai mult să îl văd demarat, merge foarte bine. În final, actul educațional din Bârlad, în ansamblu, va avea de câștigat, întrucât prin această unitate vor trece multe generații, care se vor bucura de condiții moderne de învățare. Strădaniile noastre se îndreptă întotdeauna către susținerea învățământului bârlădean, care este un domeniu prioritar pentru mandatul”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Proiectul investițional de la Grădinița nr. 8 prevede o extindere a clădirii actuale, care va adăposti, la parter, o sală multifuncțională ce va comunica direct cu clădirea existentă și o bucătărie cu spații anexe. La etaj, unitatea va avea două săli de grupă cu grupuri sanitare și depozite noi. În curte va fi amenajat un modern loc de joacă pentru copii, cu dale de cauciuc dispuse pe strat de nisip. Valoarea estimată a proiectului este de 3.027.426,08 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene. Termenul de execuție a lucrărilor este de 16 de luni de la semnarea contractului de lucrări.

În prezent, la nivelul municipiului Bârlad, pe lângă acest obiectiv investițional, mai sunt în derulare proiectele: 

1. Construire creșă Mircea cel Bătrân (realizat 99%);
2. Construire corp nou Grădinița nr. 5 (realizat 30%);
3. Consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale;
4. Extinderea rețelei de gaze naturale (realizat 80%);
5. Pachet asfaltare 9 străzi (realizat 90%);
6. Modernizare iluminat Grădina Publică (debut proiect);
7. Investiție privată Dedeman (debut proiect);
8. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad (realizat 35%).
9. Reabilitare și extindere rețele apă și canal (realizat 20%)

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentDosar penal pentru un bărbat din Dragomirești. Ce infracțiune a comis
Articolul următorFAKE NEWS contextul escaladării conflictului militar din Ucraina! Atacuri cibernetice și tentativele de dezinformare