Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vaslui a demarat noi acțiuni în cadrul programului “Scutul Pădurii”, pentru prevenirea și combaterea activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.
Numai în acest weekend, jandarmii vasluieni au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale conform legii 171/2010, în valoare de 8000 de lei, și au recuperat 15 m cub de material lemnos tăiat ilegal din fondul forestier naţional.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, în cooperare cu celelalte instituţii cu atribuții în domeniu, vor organiza patrule, filtre, acţiuni punctuale şi alte activități specifice în zona trupurilor de pădure unde au loc tăieri și sustrageri ilegale de arbori.
FOTO