Centrul Școlar de Educație Inclusivă “Elisabeta Polihroniade” Vaslui a organizat, la sala de ședințe a Centrului de Afaceri, o nouă ediție a Concursului Național Școlar de Șah, care s-a intitulat “In Memoriam Elisabeta Polihroniade”.

Au participat concurenți din 13 județe ale țării. Evenimentul s-a derulat în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Consiliul Județean, Primăria Vaslui și Asociația Județeană de Șah.

”Suntem mulțumiți de participare. Au venit aproape toți participanți. Ne bucurăm că și ai noștri elevi cu nevoi speciale participă în număr foarte mare. Nu mă face decât să mă bucure că acești copii sunt incluși printre copiii din școlile noastre, astfel că obiectivul nostru a fost atins, acela de incluziune a copiilor noștri în comunitate”, a declarat Cătălina Elena Amarandei, directorul Centrului Școlar de Educație Inclusivă “Elisabeta Polihroniade” Vaslui.

Concursul face parte din Proiectul Educațional ”Șahul-o punte între gândiri și incluziune”, care a fost inițiat de profesorii Mirela Bondrea, Doinița Grigore și Daniel Mocanu.

”În cadrul proiectului sunt implicați 100 de elevi, din care 52 provin de la școlile speciale, iar restul de la cele de masă, și 65 de cadre didactice. Scopul proiectului constă în valorizarea potențialului copiilor cu cerințe educaționale speciale prin jocul de șah în contextul integrării socio-școlare”, a spus Doinița Grigore, inițiatoarea concursului.

S-au împlinit patru ani de când marea maestră internațională a trecut în lumea umbrelor, însă vasluienii nu au uitat-o și au ținut să o cinstească așa cum se cuvine.

Articolul precedentEpiscopul Hușilor, înconjurat de copii!
Articolul următorAu fost premiați câștigătorii concursului de pictură ”Europa prin ochi de copil”