Marea Unire, de la 1 decembrie 1918 reprezintă, fără îndoială, rezultatul luptei şi a aspiraţiilor seculare a acestui popor, atât de încercat, care şi-a trăit şi scris istoria în acest spaţiu binecuvântat de Dumnezeu.

Centenarul, pe care îl marcăm în acest an, având printre altele şi rolul de a conştientiza eforturile, sacrificiile şi talentul pus la temelia construcţiei naţionale, de către cetăţenii români de toate etniile, care au ilustrat cultura şi spiritualitatea naţională.

Instituţia noastră şi-a propus, prin organizarea importantei expoziţii-concurs, cu tema: NAŢIUNE-IDENTITATE-INTEGRITATE-CORPORALITATE, să-şi aducă contribuţia la marcarea, aşa cum se cuvine, a tot ceea ce s-a întâmplat în o sută de ani de istorie şi să contribuie la creionarea a ceea ce dorim să ni se întâmple în viitor.

Expoziţia organizată pe două secţiuni, respectiv pictură şi grafică, a adunat 117 lucrări din 27 de ţări, de pe trei continente (America, Asia, Europa).

Juriul format din cinci membri, toţi artişti plastici şi în acelaşi timp profesori universitari, au nominalizat trei lucrări, câte una de la cele două secţiuni menţionate, la care se va adăuga o lucrare a celui mai talentat tânăr. La cele trei premii oferite de Primăria şi Consiliul local Bârlad, Asociaţia Constantin Hamangiu şi Consiliul Judeţean Vaslui împreună cu Muzeul „Vasile Pârvan” se vor adăuga alte două premii din partea Uniunii Artiştilor Plastici din România şi trei premii speciale. În deschiderea festivităţii de premiere va fi lansat catalogul expoziţiei, lucrare tipărită în condiţii grafice de excepţie şi medalia centenarului prin care încercăm, cu mijloacele noastre, să-i omagiem pe făuritorii României Mari, dar şi cea de-a doua ediţie a bienalei dedicate inegalabilului artist N.N. Tonitza.

Publicul iubitor de artă va mai avea privilegiul de a viziona, pentru ultima dată la Bârlad, lucrarea DANS L’ ATELIER, OU PEINTRE, ET MODELE EXAMINANT SON PORTRAIT. 1965, semnată de marele artist PABLO PICASSO.

Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 30 noiembrie, 2018, ora 11.00, la sediul central al muzeului, în prezenţa organizatorilor expoziţiei – concurs, a criticului de artă şi curator MIHAI PLĂMĂDEALĂ, a preşedintelui juriului a oficialităţilor locale şi judeţene şi sperăm noi, în faţa unui numeros public.

La ora 12.00 vă invităm la un concert extraordinar susţinut de cvintetul Solaris, eveniment care se va desfăşura la Pavilionul Expoziţional „Marcel Guguianu”.

Intrarea la ambele evenimente este liberă.

Articolul precedentPS Ignatie a inaugurat un așezământ social la Boțești
Articolul următorPolițiștii locali din Bârlad, dotați cu „body cam”: discuțiile cu cetățenii vor fi înregistrate