Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a inaugurat Aşezământul Social „Sfântul Stelian” Boţeşti, înfiinţat în cadrul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă Huşi”.

Evenimentul a început cu o slujbă de binecuvântare oficiată de Ierarhul Huşilor.

După tăierea panglicii inaugurale, Părintele Episcop Ignatie a adresat un cuvânt celor prezenţi, în care a vorbit despre rolul acestui aşezământ:

„Menirea noastră, a Bisericii, este să avem foarte mare grijă de cei care au nevoie şi să ieşim în întâmpinarea lor, să le facem viaţa mai frumoasă şi cu mai multă liniste.

Orice aşezământ social trebuie să fie ca acel loc de adăpost din Pilda samarineanului milostiv. Sigur că acolo este vorba de cineva care a fost tâlhărit, însă şi noi putem în atâtea feluri să suferim şi să ajungem în situaţii limită, la saturaţie. Avem atunci nevoie de un binefăcător, de un om cu suflet bun, plin de lumină, care să vină în întâmpinarea noastră şi să ne ajute, să ne ridice din starea în care suntem.

Cred că fiecare aşezământ social este gândit în această logică, a atitudinii pe care a avut-o samarineanul milostiv faţă de cel căzut între tâlhari. Atitudine de care să dea Domnul să ne lăsăm „contaminaţi”!

Noi trebuie să avem grijă de vindecarea rănilor sufleteşti ale celor din jur. În această logică gândim aceste aşezăminte sociale!”.

Părintele Episcop Ignatie a mulţumit părintelui Vladimir Beregoi, consilierul economic și social al Episcopiei Hușilor, președinte al Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”, pentru deschiderea celui de-al doilea Aşezământ Social într-un timp atât de scurt şi a menţionat că  Centrul din Boţeşti dispune de două module de asistență socială pentru 50 de beneficiari: un Centru de zi pentru 25 de copii și un Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru 25 de persoane vârstnice.

De asemenea, Ierarhul Huşilor a mulţumit primarului comunei Boţeşti, Adrian Pantea, pentru sprijinul acordat.

La rândul său, edilul a evidenţiat aportul considerabil al Episcopiei Huşilor, adus prin Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Huşi”, la funcţionarea acestui Aşezământ, mulţumind Preasfinţitului Părinte Ignatie pentru toată grija manifestată pentru cei în nevoi.

La final Părintele Episcop Ignatie a oferit celor mici daruri şi, tot pentru ei, a fost pregătit şi un tort aniversar.

Așezământul Social „Sfântul Stelian” Boţeşti, este parte integrantă a Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși”. Este înființat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și funcţionează în parteneriat cu Consiliul Local Boţeşti și Consiliul Județean Vaslui, prin DGASPC Vaslui.

Articolul precedentAutoturism radiat din circulaţie de autorităţile belgiene, descoperit în Vama Albiţa
Articolul următorMUZEUL „VASILE PÂRVAN” VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAŢI LA FESTIVITATEA DE PREMIERE A CÂŞTIGĂTORILOR BIENALEI INTERNAŢIONALE DE ARTĂ CONTEMPORANĂ