O femeie de 41 de ani a ajuns joi la compartimentul de Primiri-Urgențe din Bârlad după ce a ingerat în mod accidental, aproximativ 200 ml de antigel. Medicii bârlădeni au trimis-o la Iași, la un spital de specialitate.

Femeia în vârstă de 41 de ani, din Bârlad, s-a prezentat la urgențe cu stări de vomă, amețeli și greață, după care, la scurt timp a intrat în comă. Medicii de la spitalul municipal de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad au decis să o transfere la spitalul ieșean „I.C. Parhon”, pentru efectuarea hemodializei și tratamentului de specialitate.

Reprezentanții spitalului ieșean spun că starea femeii este un destul de gravă și că există șanse de ameliorare dacă va ieși din comă.

Articolul precedentBiciclist acroșat de un TIR la Costești
Articolul următorTânăr căutat de autoritățile din R. Moldova, depistat la controlul de frontieră